Olimpiu Moruțan s-a operat de urgență din cauza unor probleme respiratorii. Care este situația sa! | EXCLUSIV

Olimpiu Moruțan s-a operat de urgență din cauza unor probleme respiratorii. Care este situația sa! | EXCLUSIV
  • Publicat:

Fotbalul românesc este pe jar, iar jucătorii formațiilor din Liga 1 și Liga 2 așteaptă să vadă dacă cele două campionate se vor mai relua, după ce la Liga 3 situația pare că este clară, iar competiția va fi „înghețată”.

Revenind la situația de la primul eșalon, FCSB a încercat în urmă cu aproximativ o săptămână  să își reia antrenamentele la baza de la Berceni, dar din păcate din cauza unor probleme, Bogdan Vintilă nu a mai putut să își cheme jucătorii în locația respectivă. ProSport a aflat că între timp, unul dintre fotbaliștii vicecampionilor, Olimpiu Moruțan, 21 de ani, a trebuit să suporte o operație la nivelul sinusurilor, una care s-a derulat foarte bine.

Olimpiu Moruțan s-a operat din cauza unor probleme respiratorii: „Este adevărat că s-a operat!”

Contactat telefonic de ProSport, pentru a discuta despre situația medicală a lui Olimpiu Moruțan, Florin Vulturar, agentul internaționalului Under 21, cel care îi mai reprezintă de la FCSB pe Soiledis și Miron, ne-a declarat: „Da, este adevărat că a făcut o operație la o deviație de sept destul de urâtă, care îi bloca foarte mult respirația. Acum totul este ok„, a spus agentul lui Olimpiu Moruțan.

Olimpiu Moruțan s-a transferat la FCSB de la FC Botoșani în urmă cu doi ani, iar Gigi Becali a plătit peste un milon de euro pentru serviciile sale. În acest moment, Valeriu Iftime mai deține doar zece la sută din procente pentru internaționalul U 21, după ce în urmă cu ceva timp a fost de acord să îi cedeze lui Gigi Becali un procent similar. Cele două părți se înțeleseseră în 2018 ca FC Botoșani să mai rămână cu 20 la sută din procente pentru un transfer ulterior.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×